Tobie Nathan

Tobie Nathan (nascut in 1948), este unul dintre reprezentantii de seama ai etnopsihiatriei (disciplina medicala care se ocupa cu studiul bolilor mintale în raport cu faptele sociale proprii culturilor primitive s¸i societašt¸ilor industriale) in Franta.

Doctor in psihologie, dar si in litere si stiinte umaniste, Tobie Nathan este profesor de psihologie clinica si patologica la Universitatea Paris VIII.

Lucrarile sale au dat nasteri la dezbateri si controverse aprinse in Franta, viziunea sa asupra asupra psihoterapiei nefiind acceptata de anumiti psihanalisti, tributari ideilor despre sugestie, vehiculate in opera lui Sigmund Freud.

Contributia sa la “Cartea neagra a psihanalizei” a dat nastere de asemenea la noi polemici, desi autorul a negat ipoteza ca textele sale ar avea un caracter polemic.

Lucrarile sale se bucura de o larga apreciere dincolo de granitele Frantei: in Italia au fost traduse multe dintre scrierile sale, la fel si in Canada, Elvetia si Belgia, unde observatiile sale au fost experimentate cu succes in anumite clinici particulare de psihiatrie.

Pe langa activitatea stiintifica, Tobie Nathan este preocupat si de activitatea literara, mai multe romane ale sale fiind publicate incepand cu anul 1993.

Cel mai recent roman al sau, “Pacientul meu Sigmund Freud” , a intrunit aprecieri pozitive atat din partea publicului cat si din partea criticii de specialitate. Bazat pe fapte reale din viata “parintelui” psihanalizei, romanul propune o alta fata a lui Sigmund Freud: in locul clinicianului care inregistreaza si analizeaza evolutia pacientilor sai, il avem pe Freud in ipostaza unui pacient, a unui om obisnuit, cu slabiciunile si temerile sale.

Opinia

Opinia cumparatorilor numar comentarii:


Daniela Galvan • Bucuresti • 08/10/2007 •

O carte ce merita toata atentia. Mi-a placut foarte mult sa citesc amanunte noi din viata lui Freud.

Cristian Popa • Craiova • 02/10/2007 •

Tobie Nathan a reus¸it o adevašrataš capodoperaš pe care nu o mai las¸i din mânaš pâna la ultima paginaš. Un roman frumos care ne povestes¸te viat¸a lui Freud, nas¸terea psihanalizei, intrigile, conflictele, dar s¸i cafenelele vieneze, efervescent¸a intelectualaš s¸i artisticaš a epocii, libertatea sexualaš s¸i revolut¸ia care se pregaštea. De citit neapašrat
laura figescu • Biucuresti • 27/09/2007 •

Când am deschis aceastaš carte, am pornit într-o aventuraš în douaš lumi: Viena 1908, Bujumbura (Burundi) 2003. Am aflat adevašruri despre istoria psihanalizei s¸i despre realitatea viet¸ii din Africa. Un mare roman — un roman cu multe chei s¸i multe compartimente, cum rar se mai scrie astašzi. Genial!

alina • bucuresti • 25/09/2007 •

Acest roman seamašnaš cu o saga de geniu, stilul e atractiv s¸i curge frumos. Dar mai are un atu care face din el o adevašrataš capodoperaš: cont¸ine idei surprinzaštoare, informat¸ii despre o epocaš, despre Freud, Viena, psihanalizaš pe care nu e cu putint¸aš saš le mai uit¸i!

COSTIN PATRASCU

23.08.2007

Pacientul meu Sigmund Freud" - note de lectura

Daca intr-un post anterior am facut cateva speculatii visavis de motivatia lui Tobie Nathan de a scrie acest roman, avansand cu lectura mi-am zis ca n-ar fi rau sa imi notez totusi si cateva idei care ar putea crea o imagine mai detaliata a continutului romanului. Asadar...

Sunt destul de transparente multe din criticile aduse psihanalizei. Astfel, de exemplu, i s-a reprosat psihanalizei pretentia de universalitate, plecand de la speculatiile unui singur om, imersat in cultura vieneza a veacului XIX. Nu cumva Freud a exagerat atunci cand a atribuit propriilor conceptii si idei un caracter de universalitate? Ideea o regasim, in cheie ironica, in jurnalul Dr. Rabinovici: „Omul acesta este cu adevarat suprinzator! Sa fie un semn al geniului faptul ca imprima lumii propria psihologie? Ideile care ii trec prin minte la un moment dat sunt destinate sa capete consistenta, sa devina adevaruri. Le experimenteaza mai intai in familie, apoi le impartaseste celor apropiati, elevilor. Si dupa ce le-a slefuit indeajuns, le prezinta unui public mai larg. Dar atunci, lucrurile se schimba. Nu mai sunt opinii sau ipoteze; au devenit aproape principii. Cei care nu il urmeaza imediat isi ascund realitatea. Isi ascund lor insisi adevarul din cauza unor probleme psihice sau, si mai rau, sunt animati de intentii rauvoitoare?” Ultima intrebare face aluzie la rigiditatea cu care Freud tinea la parerile sale, neadmitand nici pareri contrare, nici critici, parand a fi convins ca este singurul detinator al adevarului. In acest context, cei de alta parere erau catalogati drept „rezistenti” la psihanaliza, erau suspectati de boli psihice sau de intentii necurate. Altminteri, de ce nu ar accepta adevarul universal si absolut al lui Freud?

Avea oare Freud chiar atat de multa incredere in veridictatea teoriile sale sau mai degraba era un om care stia sa-si vanda ideile, urmarindu-si scopurile? „Visul meu, mi-a marturisit el, e ca oricine – un birjar, un anticar, un cersetor, oricine – sa-si spuna, vazandu-ma: iata omul cel mai inteligent din Viena.”

Nu numai Freud este prezentat caricatural, ci si Jung, pe care il ghicim sub numele de Carl Gustav Alt. In timpul sedintelor sale de psihanaliza cu unul dintre faimosii nebuni ai Vienei, Dr. Alt pare preocupat pana la obsesie nu de vorbele pacientului, ci de una dintre asistente, pe care o pomeneste frecvent, intrerupandu-si pacientul. Acesta isi incurajeaza de fiecare data psihanalistul sa treaca la fapte, sa-si exprime sexualitatea inhibitata si, dupa ce il va suprinde intr-o zi in plina activitate sexuala cu asistenta, va conchide ca el este cel care l-a psihanalizat pe Carl Gustav Alt. Unui alt pacient aflat in psihanaliza pentru dependenta de cocaina, Hanna, Dr. Alt ii spune, pornind de la un vis al acesteia, ca intr-o viata anterioara a fost o vestala romana sau greaca. „Greaca, mai bine greaca!” pare a se hotari in cele din urma doctorul Alt. Freud, auzind interpretarea tanarului sau coleg, o va ridiculiza fatis, exprimandu-si mahnirea pentru deraierea teoretica si mintala a protejatului sau. De altfel, Freud nu are incredere in fantasmagoriile doctorului Alt, dar nu isi poate permite sa il indeparteze din grupul sau din motive care tin de strategia promovarii miscarii psihanalitice: „Asadar, aceasta era ingrijorarea lui Freud: se temea sa nu-si piarda singurul goy [ne-evreu] din grup, garantia lui in fata lumii.”

Nu numai omul, dar si teoriile sale sunt tinta numeroaselor ironii din aceasta carte: paranoia pare a fi o organizare defensiva impotriva homosexualitatii, iar homosexualitatea ar fi un mod de aparare impotriva gandurilor delirante de persecutie, ar fi explicat Freud la primul Congres International de Psihanaliza, din 1911. In alt context, unul dintre personaje nu se dumireste deloc cu privire la sublimarea sexualitatii, vazand in jurul sau atatia artisti interesati de sex, ceea ce il face sa se intrebe retoric „Cum pot ei sa vorbeasca de sublimarea sexualitatii! Sublimul este insublimabil!”

Sa fim bine intelesi, ironiile nu sunt gratuite, ele fac trimiteri la date istorice, la idei care exista cu adevarat in opera lui Freud, la conflicte sau stari de fapt despre care daca nu s-a scris, cel putin s-a vorbit la vremea respectiva – nu uitati ca Tobie Nathan este nu numai un foarte bun cunoscator al psihanalizei ci si al istoriei psihanalizei, o adevarat enciclopedia embulanta in materie de psihanaliza, cum l-a prezentat Irena Talaban. De aceea, cele mai fine ironii sunt si cele mai putin sesizabile, ele fiind in fapt accesibile doar celor familiarizati cu principiile, conceptele si tehnica psihanalitica.

Unul dintre personaje, Hanna, devine pacienta lui Freud, dupa ce acesta ii da permisiunea intretinerii unei relatii amoroase cu Carl Gustav Alt. Pasiunea dintre cei doi aparuse in timpul unei psihanalize, in focul unui „transfer” consumat rapid si fara retineri din partea doctorului-psihanalist. Treptat, Hanna devine informatorul lui Freud cu privire la activitatea doctorului Alt, comparata de Dr. Rabinovici cu un agent al Ohranei, politia secreta a tarului: „Ce economie de mijloace si eforturi! In cazul psihanalizei, nu e nevoie sa interoghezi informatorii, nici macar sa-i platesti – ei insista sa vorbeasca si chiar sa te plateasca pentru asta!”

Dincolo de exemplele concrete, de ironiile punctuale, de criticile mai mult sau mai putin mascate aduse lui Freud sau Jung, se simte in romanul lui Nathan un amestec ciudat de zeflemea si simpatie pentru grupul acela pestrit de visatori, fantezisti intelectuali si nonconformisti ai sfarsitului de veac XIX care au fondat miscarea psihanalitica. De parca mesajul autorului ar fi „iubiti-i, simpatizati-i cel putin, pe acesti nebuni frumosi dar, pentru Dumnezeu!, nu-i luati in serios. Ati cadea in capcana lor – care nici macar nu va este intinsa voua, ei nedorind decat sa pacaleasca efemerul, lipsa de sens, singuratatea si moartea cu fanteziile lor. Si sa castige si ceva glorie si bani pe deasupra.”